Valiza din piele umană

Motto: În România, oricât de scurtă ar fi călătoria cu trenul, e indicat să-ţi iei loc la cuşetă.

 Acceptând mesajul din motto, conform căruia chiar şi un traseu Bucureşti-Ploieşti via Chitila, de cca. 40 minute, merită petrecut pe rafturile cuşetelor din tren, nu mai dezvolt existenţa nevoii de farsă pe care mai marii companiei o aplică umililor călători, atunci când biletul spune ceva iar, ajunşi la destinaţie evidenţa glăsuie realitatea. În claustrul vagoanelor„timpul se opreşte, clipa se dilată”, fapt ce mă face să gândesc că Mircea Eliade a scris opera “La Ţigănci”, pe când trenul staţiona nejustificat în câmp, în timp ce hoţii de şine făceau semne mecanicului de tren să mai rabde puţin până când subtilizează şi nişte metri de cablu de comunicaţii între staţii.

Depăşind dimensiunea timpului modificat şi a întârzierilor enorme, iată ce mi-au putut auzi urechile, într-una din călătoriile cu trenul. O tânără doamnă împreună cu fiul ei de aproximativ 7 ani, puţin grăsuţ, şi-au cumpărat loc pentru acelaşi pat, evitând o plată mai mare a biletelor. Doamna urma să doarmă împreună cu al ei copil în patul din mijloc al compartimentului. Femeia lungită pe raftul de jos, reacţionează, intervenind în unitatea celulei de bază a societăţii: familia. Cu tonul scandalizat şi vădit afectată de dubla prezenţă din patul de deasupra, femeia ameninţa că trage semnalul de alarmă, dacă vecinii de pe tavan ei nu se separă, invocând teama ca nu cumva patul să se rupă, căzând sec peste faţa ei zbârcită de ură umană. Soluţia vine rapid: să se facă schimb de paturi,  disperata trecând în patul de deasupra iar mama şi copilul dedesupt.Dar ţi-ai găsit ! Agitata nu lasă parterul pentru alt etaj şi nici nu vrea să facă alt fel de schimb. În acel moment, mama copilului decide să doarmă în spaţiul de depozitare al bagajelor, aflat deasupra intrării, precum o valiză.

Bon voyage!