Legumele discordiei

De cum intri în zona Halei Matache, avântul sapienţei românului de rând îţi sare în atenţie.  Atârnând de mâinile lui două funii pline cu usturoi, un bărbat cu mutra intrigată dădea sfaturi nesolicitate unei doamne, care cumpăra nişte afine.  Aproape gata să-i toarne găleata pentru care şi-a supus spatele la un test de anduranţă, prin păduri, vânzătoarea aşezată cu fundul pe bordură îi răcni individului, uitând că nu mai este în codru: “ Da` mai las-o-n pace dom`le, că-s de grădină, că-s de pădure, care-i treaba dumitale ? ”

Viermuiala din zona acoperită a Pieţei Matache lasă să răzbată, din când în când, voci care-l pomenesc pe Ponta, Băsescu, “a fost prăpăd”, “hoţii ăştea” “hai că-ţi las din preţ, că eşti mare barosan”. Glasurile prind putere pe măsură ce subiectul discuţiei aţâţă starea de echilibru-zen a uneia din părţi: “cum dom`le, aşa scumpă zmeura ?” întreabă o băbuţă elegantă dar şucărită că nu-şi poate delecta simţurile, din motive pecuniare. “Păi da, că m-am băgat în tufe şi mă putea mânca ursu`, n-aţi văzut că ăştea sar la oameni, că-s nervoşi ? Ia să vă băgaţi dumneavoastră, să vă înţepaţi toată şi să vă bateţi cu ursu` !” Inevitabil, bătrâna  o dă la întors: “Să te bagi dumneata !” Tema ursului furios rămâne în dezbatere, chiar dacă declanşatoarea dialogului plecă, moflăind o rozalindă zmeură, luată de pe tarabă, ca pedeapsă.  O altă doamnă, care parcă băuse din cupa îngrijorării de orice fel, trece în faţa cântarului şi-i spune vânzătorului “Daaa, dar aţi văzut câţi oameni atacă. Au înnebunit, zău aşa !” Replica afaceristului cu poame ale silvei, cade ca o sentinţă, speriind câteva vrăbiuţe care se odihneau din ciugulit pe scheletul metalic al tavanului “Daaa, că au tăiat ăştea pădurea, urşii unde să mai stea, se înghesuie în câtă pădure a mai rămas. Sunt mulţi într-un loc şi se enervează. D`aia atacă.”

Fiind o aglomerare umană, ierarhiile trebuiesc cunoscute de membrii mulţimii, pentru o bună funcţionare şi inevitabil pentru cultul personalităţii celor aflaţi pe nişte trepte net superioare: “ îmi spui tu mie că-s bune, eu îţi spun că-s toxice, am lucrat 51 de ani în sănătate ! ” se aude vocea iritată a unei femei, supărată pe un soi de legume al căror nume scăpase urechilor mele.

Fie că e obosit de perindarea printre maldărele de legume, fie că e doar în trecere, omul se opreşte la una din dughenele cu mici, bere la pahar şi manele. Băncile, îmbibate cu amintirea unor beri vărsate sau a bucăţelelor de mici căzute din gurile revoltate, devin birouri ale Parlamentului de ocazie. Fiecare are ceva de spus, politica este tocată mărunt, unii se ridică în picioare fluturând ameninţător mânile. Se votează părerea cea mai bună şi se ciocnesc paharele de plastic. Precum în Parlamentul legitim, şi aici, câţiva participanţi la şedinţă dorm cu capul lăsat pe spate şi cu gura deschisă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s