Inconştientul colectiv în formarea şi păstrarea tradiţiilor la români

(Dovadă că pot să scriu şi serios. Un eseu pentru masterat)

Încep lucrarea cu o definire asupra conceptului de “inconştient colectiv”, aşa cum l-a descris deschizătorul de drumuri în ceea ce priveşte studiul mentalităţii de grup cu acţiune comună şi izvorâtă dintr-un tot grupal: Carl Gustav Jung. El defineşte conceptul de “inconştient colectiv” ca fiind un “datum universal” în ideea în care fiecare om poartă în schema sa psihică modelulul ansamblului de instincte specific colectivităţii umane, şi nu doar a individului în esenţă, aşa cum este tratată teoria inconştientului personal. Formarea inconştientului colectiv are ca întindere temporală milioane de ani în care experienţa umanităţii, a popoarelor şi-a pus amprenta asupra depozitului psihic de mulţime. Principalul rezultat al înrădăcinării inconştientului colectiv este formularea modelulului. Conform teoriei, universalitatea modelelor care reies din inconştientul colectiv se conturează în tipuri sau figure arhetipale.

Putem defini arhetipurile ca pe nişte predispoziţii înnăscute, ereditare , funcţionând ca nişte tipare care structureaţă imaginaţia, conştiinţa. Arhetipurile creaza mituri, religii, idei filosofice care influenteaza si isi pun amprenta pe intregi natiuni si epoci  (Carl Gustav Jung).  În accepţiunea lui Jung, categoriile majore care acoperă sfera arhetipurilor sunt: arhetipul mamei, arhetipul copilului, arhetipul tatălui, eroul. Aceste tipuri devenite şablon pentru mentalitatea de grup nu fac altceva decât să repete ideea structurii pe care o reprezintă. De exemplu, arhetipul lui Făt-Frumos se aplică în mod general valabil după următoarea descriere: personaj de o anumită provenienţă socială, tânăr şi puternic, având o frumuseţe clar definită şi mereu în competiţie cu forţele răului pe care le înfruntă cu success, finalitatea fiind măritişul cu fiica de împărat. Cu toate că basmele diferă între ele, acţiunea nu e identică, dar personajul este acelaşi, modalitatea lui de a răspunde provocărilor fiind foarte previzibilă. Un alt exemplu pe care îl pot aduce în sprijinul argumentelor este zmeul: personaj de basm cu intenţii rele, cu o înfăţişare hidoasă, de dimensiuni mari, în conflict cu Făt-Frumos.

Arhetipul zmeului spune că el trebuie să fie învins, în cele din urmă, evidenţa arătând faptul că nu există basm în care acest personaj să îl învingă definitiv pe Făt-Frumos.  De asemenea, în tezaurul spiritual al românilor este prezent, ca subiect al cântecelor, horelor, al basmelor arhetipul mamei, al copilului.Arhetipul copilului este legat de speranţă şi promisiune, şi de noi începuturi. El vine ca o promisiune pentru regenerare, şi ca o întărire a faptului că Paradisul poate fi recâştigat. Naşterea lui Iisus Hristos este un arhetip foarte important , caci el uneste Pământul şi Raiul, pe Om de Dumnezeu. “ (www.autoeducare.ro)

În esenţă, arhetipurile sunt conceptele pe care naţiunea le aplică în mod inconştient, general valabile. Nu putem vorbi despre inconştientul colectiv fără a accepta prezenţa arhetipurilor, ele fiind o cărămidă în structura solidă a inconştientului de masă. Unii autori compară arhetipurile cu nişte “librării universale de conduite umane”, ele diferind clar de la o cultură la alta. Gustave Le Bon precizează în cartea “Psihologia mulţimilor” că “Un popor este un organism creat de trecut şi ca orice organism nu se poate modifica decât prin lente acumulări ereditare”, practic întărind teoria lui Jung a inconştientului colectiv.

În ceea ce priveşte tradiţia la români, arhetipurile des întâlnite sunt peştele, cucul, şarpele, simboluri frecvent vizibile mai ale în arhitectura decorativă din Maramureş.

După ce am parcurs definirea conceptului de inconştient colectiv şi am atins cu explicaţiile şi noţiunea de arhetip, mut atenţia textului către felul în care cele două concepte amintite îşi pun amprenta asupra tradiţiilor la români. Din titlu încă am afirmat că inconştientul colectiv duce la formarea tradiţiilor. Plecând de la sintagma “toţi ca unul”, aşa cum mai putem numi inconştientul colectiv, se observă caracterul de masă al obiceiurilor umane, pornite din nevoia de identitate. În inconştientul colectiv există presetate nevoi ale umanităţii de a crea tradiţii, fapt care conduce la echilibrul societăţii, dă sens unui popor şi cimentează forţa acestuia.  Şimţămintele personale sunt cele care ajung să se extindă la nivelul comunităţii de loc, ca apoi ele să se generalizeze până la nivelul de tradiţie naţională. În formarea tradiţiilor, inconştientul colectiv poartă energia focului interior pe care fiecare îl are în parte, rezultatul, văzut în termeni de tradiţie fiind şlefuit, uniformizat de mulţime.

Vorbind despre păstrarea tradiţiilor, inconştientul colectiv pune în mişcare impresionante mecanisme protective pentru ceea ce comunitatea a format şi a practicat vreme îndelungată. În contextul globalizării se observă un fenomen bizar şi dual: tradiţiile se amestecă, ajungându-se la un metisaj de tradiţii internaţionale, pe de altă parte se observă un sporit interes pentru conservarea tradiţiilor, mai abitir ca până ce globalizarea să se declanşeze. Ca justificare, interesul pentru păstrarea tradiţiilor are mai multe componente psihologice, dintre care voi trata, pe scurt, principiul contiguităţii. Acest principiu se referă la faptul că fiinţa omenească este programată „să se sature” de suferinţă. Mai exact, chiar şi sub imperiul chinului îndelungat, cu care o societate s-a obişnuit, apare un moment de autosesizare spre depăşirea suferinţei. Ca instrument, obiceiurile tradiţionale sunt menite să reinstaleze starea de bine, starea de armonie pe care respectiva societate le-a pierdut în urma unor mari încercări sau în urma unei suferinţe îndelungate (războaie, molime). Păstrarea tradiţiilor obligă automat masa de oameni să fie unită, să se bucure împreună de produsul cultural al grupului şi să menţină unitatea naţională.

Dincolo de tradiţiile din mediul rural cunoscute, există şi tradiţii care acoperă atât satul cât şi oraşul. Aici voi puncta tradiţia umorului în România. Având rol clar de detensionare, umorul îşi are specificul propriu diferit în fiecare ţară. Ca arhetip, în materialele umoristice îl întâlnim pe Bulă, personaj investit ca neserios, frecvent ajungând în situaţii chiar penibile dar din care iese cu succes, în detrimentul altora sau nu. Bulă este arhetipul creat de români pentru ilustrarea unei tipologii umane autentic românească. Din păcate, de câţiva ani, personajul care câştigă teren în ceea ce priveşte consumul de umor este un alt arhetip, Dorel. Arhetipul lui Dorel descrie individul cu pregătire minimală, care intră în situaţii problematice dar nu are iscusinţa să depăşească problemele precum o face personajul lui Bulă. Acest aspect oglindeşte nivelul tot mai scăzut în ceea ce priveşte atât pregătirea românului cât şi dispoziţia de a consuma umor de proastă calitate, înlocuindu-se tradiţionala trăsătura a umorului de până acum, care ne-a consacrat.

de Andrei Sebastian Meszaros

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s