Jurnaliștii lui Hitchcock

Gata oricând să se racordeze la o perfuzie pentru a arăta că în spitalele românești hrana insuficientă e salvată prin ospățul intravenos, jurnalistul de teren apare ca un martir al producătorilor de știri. E acolo unde oamenii suferă iar dincolo de vesta-uniformă, plină de molozul unei case care s-a prăbușit, bate o inimă însetată de adrenalină și ghiftuită de sentimente de recunoștință față de amărâți.  Deseori îl vedem îngenunchiat într-un fir de apă care a spălat covoarele din câteva locuințe și a speriat câteva găini, semnalând „furia naturii dezlănțuită care a distrus agoniseala de o viață a oamenilor”.

De luat în vizor e și spiritul empatic pe care reporterii îl manifestă, interesându-se de echilibrul emoțional al unor protagoniști de știri:  „v-ați speriat ? ” o întreabă un purtător de microfon pe o femeie care a călcat cu mașina un bătrân pe trecerea de pietoni, din al cărui corp multe organe, răsfirate pe carosabil, vor deveni material didactic pentru cursurile de anatomie.  Cea mai profundă întrebare, adresată unei mame al cărei copil a murit, e următoarea: „vă pare rău că v-a murit copilul?” Moment clik-clak pentru aparținătoare, care izbucnește într-un plâns pe deplin justificat. Reporterul, bucuros că i-a fost udată mâneca de lacrimile țâșnite cu tristețe și furie din ochii năpăstuitei, subliniază, pentru cei care probabil n-au înțeles substratul acestui eveniment, că situația este tragică.

Rămâne o curiozitate: cum pot unii să-și tempereze comportamentul, la auzul unor întrebări de o așa imbecilitate suspectă ?  Cât de zen trebuie să fii să nu trimiți un șpițar în punctul de coordonată 0 al unuia care te întreabă dacă regreți că ai rămas fără serviciu ?

Probabil dacă în prezent s-ar fi desfășurat mai vechile și tristele evenimente de la Auschwitz, vedeam penibilii reporteri, durdulii, cu fălcuțe formate din ronțăit fursecuri la conferințe de presă, arătând cu microfonul spre deținuții uscați de inaniție, de dincolo de gard, și întrebându-i dacă le e foame. Penibilul unor oameni din presă e clar incontestabil.  De altfel, dacă asistau la biblica înălțare, se găsea unul mai sprinten care să-l apuce de un picior pe Mântuitor, proaspăt decolat, pentru a-l ruga să dea câteva detalii cu privire la intențiile zborului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s