Arhive etichetă: Dej

Gara din Dej, în nuanțe de bej.


Untitled

Subalternii timpului împietrit.

În crâșmulița din gara Dej, gălbejită de fumul din mahoarca drumeților, timpul nu așteaptă niciun tren.E înghețat totul , anii sunt întemnițați aici, băgați la răcoare într-o încăpere cu pereți înalți și zgribuliți de vremea firească a lunii Decembrie. Până și ceasul auriu, imitând o uriașă brățară cu pene, așezat între două ghirlande de frunze de plastic prăfuite, arată parcă o oră inexistentă și mereu statornică. Vechiul e laitmotivul locului iar oamenii de pe scaune sunt mărturii ale neschimbării.  Doar damele din imaginile de pe pereți și de pe mușamaua fețelor de masă,făcând reclamă la băuturi spirtoase mai aduc aminte de prospețime și nou. Întâmplarea face ca senzualitatea lor să fie răsfățată de muzica domol pornită din difuzoare:  Savoy – Domnișoară, domnișoară.

Bodega asta, mană cerească pentru cei aflați între două trenuri îmi aduce aminte de surioara ei, aflată pe peronul gării din Baia Mare, cu un nume iscusit inspirat: Roata Norocului.

Restaurantul acesta, căci așa se prezintă, încă de la intrare, acest templu al așteptării nu pare să-i ispitească pe mușterii la mâncat, ei fiind încercați doar de o nestăpânită sete. Altfel, și doamna de la agenția CFR punea sub arcuitul semn al întrebării această nevoie :

–          Din Dej, către Moldova iau trenul foamei, nu !?!

–           Apoi domnu`meu, io nu știu dacă o să facți foamea pe-acolo, eu știu că vă trimit bine !

Vinovații fără vină.

În toată fotografie a societății de treapta a 3-a, vântul schimbării nu vine (bag seamă nici nu va veni prea repede) de la București, de la Guvern sau Parlament, vântul schimbării se strecoară printre ușile crăpate, când și când, atunci când frigul schimbă puțin poziția consumatorilor, la masă. Orice altă schimbare e inutil de intuit.Obscurul din sufletele mesenilor dar și din întregul local e într-un acord total cu figurile lor întunecate. Ca o ironie, Florian Pittiș concluzionează melodic, la radio: Vinovații fără vină, cer să se facă lumină !

Surdomuta gălăgioasă.

Cu toate că un păhărel deznoadă limba, chefliii de ocazie nu se arată interesați de singura prezență feminină care își face apariția. Nu o intreabă nimic, parcă intuind farsa. O urmăresc cum scoate produse din geantă și le așează pe masa fiecăruia, mimând o muțenie totală. Nimeni nu a cumpărat nici plasturi cu rivanol, nici lanterne, nici unghiere înghesuite într-un plic de mărțișoare, inscripționat “Martie, cu dragoste” . Dezamăgită de insucces, femeia își recuperează produsele și-și descarcă nemulțumirea afară, vocal, acoperind cu puterea ei glasul roților de tren.

Anunțuri