Simona du-te-acasă !

I help you

Acasă e cel mai bine, locul unde vrei să ajungi oricând, chiar şi când îţi arde apartamentu`. Din păcate, pentru unii, acasă e locul unde se ajunge prematur, sub incidenţa unei ravăşitoare ruşini de sine. Simona, elevă în gimnaziu, păţea des să plece acasă, cu devieri de la trasul normal: mai pe după blocuri, mai pe după garaje. Asta pentru că îngerul ei păzitor băuse balsam de rufe când era mic şi nu mai judeca aşa cum trebuie, lăsând-o pe fată in voia întâmplărilor.
Întâmplarea face că Simona a venit la scoală, într-o zi de vară, cu un tricou având imprimeul de mai sus. E curios cum putea sa existe un aşa tricou pentru copii, mai ales că pe atunci nu erau centre de personalizat. Împreună cu Sergiu am râs de ea, acunzând-o sonor de pornografie vestimentară. Curtea şcolii avea deja captivată atenţia asupra Simonei şi după ceva vreme de umilă existenţă şi de îndurare a oprobiului puştimii, este sfătuită, la ureche, de unul din noi :” Simona du-te-acasă.. ”

În altă zi, o nouă depistare. Simona avea obiceiul să poarte pantaloni mulaţi. Eram tot în curtea şcolii când cineva spune, arătând-o cu degetu`: are o pată pe fund ! Copiliţă fiind şi neobişnuită cu lucrurile femeieşti, Simona uitase că era în una din zilele always. O colegă i-a venit aproape şi i-a spus, cu o discreţie inutilă: ” Simona du-te acasă…”

Pantalonii mulaţi i-au mai dat şi alte dăţi de furcă veselei şcolăriţe care păţea uneori să-şi schimbe brusc starea de spirit. Energia pubertăţii o făcea activă, însă pantalonii ei probabil că depăşiseră vârsta tinereţii textile, aşa că or pârâit, dezvăluind exact zona născării umanitaţii. În ora de dupa pauză, Simona numa` nu apărea, până o trimis profesoara nişte colege să o caute. Şi-or găsit-o. Ascunsă în baie. Întorcându-se să dea raportul, colegele făcuseră dezvăluirea în plenul clasei. Fetele au făcut rost de ac şi aţă de la atelierul tehnologic iar Simona îşi cusu, aşa cum ştia, pantalonii. La urmatoarea oră, revenită in sală, avea să audă ironiile colegilor, îndurând până la nervii maximi când Simona s-a ridicat să-l încarce cu nişte picioare pe unul din băieţi. Mare greşeală, cusătura făcută în baie cedase. Mai multe fete i-au zis atunci :” Simona du-te acasă… ”

Cel mai trist a fost când Simona era să ne intoxice. Până şi compozitorii din fotografiile alb-negru de pe pereţii sălii de clasă pălisera la faţă. Numa` nu ştiam de ce mirosea a benzină în clasă. Da` rău de tot. Şi parcă ne obseda mirosu` că-l simţeam şi-n curtea şcolii, Simona fiind cu noi. Abia dupa câteva ore ne dăm seama că Simona avea nişte pete mari de ulei pe geaca. Fusese stropită cu benzină de undeva, de la un balcon, bag seamă. Atunci, aproape toată clasa i-a strigat : ” Simona du-te-acasă ! „

Anunțuri

10 gânduri despre „Simona du-te-acasă !

  1. andreimeszaros Autor post

    Înseamnă că avea un cuibuşor al ei unde se retrăgea ca să sufere. Ştia că este o Simonă veritabilă şi nu-şi putea dezamăgi tizele mergând acasă. Pe când o asociaţie a Simonelor de pretutindeni ?

    Răspunde
  2. alicuza

    Parca ma si vad cand am fost la ziua de nastere a unui coleg si mi s-au rupt pantalonii (care apropos, erau de piele, ma obligasera parintii sa ii port) pe lungimea intregii cusaturi dintre picioare… Astea da vremuri…

    Răspunde
  3. Utopian

    Pãi dacã mergi acasã înseamnã cã au câstigat „bãtãlia” colegii… Deci rãmâi la scoalã si lupti în continuare, doar n-o sã te dai bãtutã!:)) Si la sfârsitul zilei, tu vei râde de colegi, cã au avut impertinenta sã te trimitã acasã, când tu te simteai foarte bine cu pantalonii rupti, pãtati, mirosind a benzinã, etc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s