Băsesciariana de Cotroceni

Ultima aluzie discriminatorie pe care a făcut-o preşedintele Băsescu în această perioadă îi vizează pe armeni. Se ştie, pe când ieşea jovial, proaspăt tras pe sub cuţit ( că prin inel nu-i cazul ), conducătorul ţării a afirmat că în sfârşit a văzut un armean competent. Cerândui-se socoteală pentru declaraţiile jignitoare, Băse al nostru s-a scuzat, spunând că făcea doar referire la ministrul Varujan Vosganian, armean şi el.

Aceasta este doar o recidivă a preşedintelui iar faptul că el a mai numit o ziaristă drept „ţigancă împuţită” mă face să mă gândesc serios dacă nu cumva, în planurile sale pentru mandatul 2004-2008, Băse are de gând să împrumute din personalitatea răposatului omolog german cu mustaţă dreptunghiulară.

Iată câteva detalii din intuita fişă de identificare a organismului ce ar plăcea locatarului din Cotroceni.

Nume: Băsesciariana
Regnul: animal
Clasa: politică si nu numai
Ordinul: Nu se discută
Familia: Băsesciariană de Cotroceni
Specia: pe cale de disparitie
Inaltime: in unitati de masura „BOC” intre 1-2
Repartitie: in Romania
Regim alimentar: omnivor
Maturitate sexuala: devreme. Conform declaratiilor, inca se culca târziu
Efective: deocamdata „subtire”
Speranta de viata: identificabilă dupa pierderea primului exemplar

 

 

Respectând acest tipar, nu cred că un om politic, un ziarist ori un om de rând mai poate să primească jigniri la adresa speciei lui. Mă şi gândesc la regretatul Darwin, că n-a prins momentu` să pomenească Băsesciariana în „Originea speciilor”

Vânt din pupă !

16 septembrie 2007 yahoo 360

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s