Necrolog pentru halba prieteniei

Halba mea de 1 l s-o spart. N-am apucat să-i spun “adio”. Am avut multe întâmplări frumoase împreună. Una dintre întâmplări a fost cea de la conferinţa “Flit”(ziar de bârfă şi calomnie),când publicul îmi sorbea cuvintele de pe buzele udate cu bere. Dar să vorbim de începuturi.

Ne-am cunoscut acum câţiva ani într-un cămin studenţesc. Pe atunci era a altcuiva. Avea ca sarcină permanentă păstrarea unor castraveţi în oţet. Cred că se pricepea. Stăpâna însă n-a apreciat-o la justa ei valoare şi a părăsit-o pe un pervaz rece. Era o domnişoară rece ca faianţa din baia unui iglu. A fost adoptată urgent de Georgiana Gerea care, cunoscându-mi sentimentele pure pe care le nutream pentru recipientul minune, mi-a încredinţat-o. De bucurie am petrecut o noapte întreagă.

O numeam “halba prieteniei”. Odată, o prietenă (al cărui nume, din respect, nu-l voi pomeni) a luat în cap singurul indicator de pe stradă, după ce a abuzat de serviciile ei. O bară de grosimea unei mâini a marcat amintirea acelei seri pe fruntea domnişoarei. Viitoare doamnă.
Halba te făcea să te simţi profund drojdier. Avea capacitatea asta. Te detensiona, rupea grijile în două . Pe de altă parte putea să te facă să te simţi aristocrat, depindea ce puneai în ea.
Dimineaţa meşteream câte un ceai, o cafeluţă, totul în îmbrăţişarea ei sticloasă. Pereţii îi avea groşi de 1 centimetru (s-a stabilit la autopsie), aveam impresia că e făcută din geamul papamobilului, prelucrat şi modelat prin înalte tehnologii japoneze. Toarta era şi ea straşnică.  Cu tot aspectul ăsta anti-glonţ…s-a spart.
Nu te voi uita.

Aruncarea la tomberon va fi diseară, 22.12.2011, la 19:00, pentru cine a cunoscut-o şi vrea să asiste. Dacă aveţi poze cu ea, să le aduceţi.

La genunchiul broaştei

Dragii mei,  mi-a plăcut cartea asta aşa că i-am făcut un clip de promovare.  Urămiţi acest video, apoi citiţi-o !

Pensionarul sugar

Gândindu-mă azi la ipocrizia toamnei care se dă drept iarnă (adică furt de identitate, stimate judecător) mi-am dat seama de ce aberaţie mişună prin sălile de clase ale ciclului primar. Copiii îs dezinformaţi, măi oameni buni ! Cum să le spună plozilor că iarna îi cea de a 4-a fiică a bătrânului an !?! Păi anu` începe taman când îi iarnă, pe 1 Ianuarie, pentru cei care nu cunosc calendarul. Ca dovadă, aduceţi-vă aminte de cum vă îngheţau deştele când trăgeaţi cu artificii spre ceruri (sau spre câini, pentru cei care aveţi porniri d`astea). Şi mai îi şi chestia că anotimpurile îs fiicele bătrânului an. Păi cum vine asta ? Un an are 365 de zile, câteodată făcând un exces de 366 de zile. N-ai cum să fii bătrân după ce ai împlinit 365/366 de zile ! N-o băgaţi acuma p`aia că “bine mă Mesza, da` anu` îi bătrând că îi de când o făcut Dumnezeu lumea.” Alt an, alt părinte de anotimpuri, alte gagici. Că doar anii se schimbă. Şi-s noi începând cu 1 Ianuarie ca apoi să iasă din uz pe 31 decembrie. Aşadar, copiii îs încurajaţi să facă compuneri cu erori de exprimare şi corectitudine temporală.

Apropo, când eram în clasa a II-a, doamna învăţătoare ne-o dat să facem o compunere despre primăvară, că începuse sezonu`. Eu, ca să nu folosesc aceleaşi expresii pe care ni le dădea manualu`, părându-mi-se o misiune de gloată, am scris că printre semnele venirii primăverii se numără şi înverzirea pieţelor şi răcirea caloriferelor. Ca rezultat, doamna învăţătoare mi-o făcut vreo 3 semne de întrebare, cu roşu, pe caiet. Eu, copilul Andrei Meszaros am fost dezamăgit. Pe bună dreptate, zic.

Ani frumoşi s-aveţi !

Învestirea Sf. Filofteia ca MC

Adunaţi ca la o pomană de partid, posesorii de păcate, veniţi să beneficieze de ajutorul subvenţionat de Statul Ceresc şi oferit prin delegatul Sfânta Filofteia, şi-au organizat tabăra în jurul grătarelor, căptuşite de grămezile de bere la plastic şi vin. Pe ritm de manele şi gâlgâind sângele Domnului în gâtlejele lor obosite de strigat drepturi pe la porţile Primăriilor sau la vreo judecată stradală cu  Poliţia, participanţii la cumetria cu iz religios par să sărbătorească vreun sfânt al dezmăţului şi al excesului în aer liber. De altfel, Filoftea nu e altceva, pentru ei, decât un maestru de ceremonii, menit să primească tot respectul.
La 3 navete de bere distanţă, bătrânii încearcă să-şi audă propriile gânduri, cu degetele mari de la mâini în urechi, şi restul adunate în semn de rugă, peste faţă. Aşa se roagă şi evită auzul şi văzul abaterilor de la norma morală ce se petrec lângă ei. Nimic nu le distrage maxima concentrare, doar vreun eventual nerod, împiedicat de proprile picioare şi-mburdat peste spatele cocârjit al enoriaşilor îngenunchiaţi, pe când se înapoia cu cuminecătura deja consumată pe jumătate: “să te rogi şi pentru mine, maică !” îi spune chefliul, ştergându-se la gură de dumicaţii înroşiţi de vin sfinţit.

În toată această zarvă, racla sfintei trepidează a voie bună şi pare-se, un os de deget se ridică de sub acoperământul aurit şi-i apostrofează spre cumpătare şi întoarcere la rânduială.

*MC = maestru de ceremonii

Chinu-i chin şi trece lin…

Vine iarna şi cum ne doare-n cot că resursele-s epuizabile, pentru că oricum nu le avem, vă propun un cantecel de fredonat la gura sobei disponibilizate, spre încălzirea corzilor vocale. Dacă vă încălzeşte şi sufletul, pomeniţi-mă la liturghie. 3, 2, 1….

Chinu-i chin si trece lin
de Andrei Meszaros

Linu-i lin şi iară lin
Bate vântu-n Cătălin
Albastru de-atâta chin.

Sculaţi oameni nu durmiţi
N-aveti gaz şi-o să muriţi.

Linu-i lin şi iară lin
Bate vântu-n Cătălin
Albastru de-atâta chin.

Că-i vremea să-mprumutaţi
Sume mari de la fârtaţi

Linu-i lin şi iară lin
Bate vântu-n Cătălin
Albastru de-atâta chin.

Pe la uşi de domni sus puşi
La fereşti s-aşteptaţi veşti.

Linu-i lin şi iară lin
Bate vântu-n Cătălin
Albastru de-atâta chin.

Şi mâncarea e pe ducă
Să trăia cine-o apucă.

Linu-i lin şi iară lin
Bate vântu-n Cătălin
Albastru de-atâta chin.

Lucrare felicitată de asociaţiile “Homles bomles ” şi “Pe muchie de sucit”. Varianta audio este în intenţie. Rămâneţi pe fir.

Mortua fest

În România, sărăcia a atins pragul paroxismului ! Tot mai mulţi români refuză să mai dea ortul popii, acuzând criza financiară. Situaţia este gravă iar preoţii se declară scandalizaţi de această neglijenţă şi lipsă de minim efort. Pe de altă parte, cei mai vizaţi la marea trecere spun că nu mai au fonduri nici chiar pentru un aşa flecuşteţ de bun simţ. Printre ofuri şi vaiete, doamna Domnica din satul Sărăceni ne-a mărturist:

- Sunt femeie credincioasă, ştiu care sunt îndatoririle fiecărui creştin, dar după ce vine factura la lumină, la televizor, abonamentu` la  internet, telefonu` mobil, dupa ce cumpăr toate medicamentele şi niscaiva crutoane, zău că nu-mi mai rămâne nimic, n-am de unde să-i dau ortu` popii, spuse bătrâna, tremurând o factură în mâna brăzdată de timp.

Am discutat şi cu preotul din sat, Ilie Biştaru, care spune cu smerenie:

- O cunosc pe doamna Domnica, e bătrână, are 88 de ani şi 2 cârje. Când era în puteri venea şi bucura cutia cu câteva bancnote. Înţeleg prin ce trece dar să nu uite nici ea de obligaţiile fiecărui creştin de bună credinţă. De mii de ani omu` a dat ortu` popii… Dânsa mai tricota ciorapi, noi o ajutăm cu spaţiu, lângă magazinu` cu obiecte religioase, poate reuşeşte să vândă ceva toamna asta, să poată să dea liniştită ortu`.

Problemele însă nu se opresc aici, bătrânul luntraş Charon, cunoscut pentru transportul spiritelor în lumea de dincolo simte din plin efectele crizei:

- De mii de ani practic această meserie, întodeauna îmi venea omu` cu o monedă, un gologan la mine. De ceva vreme, pârleală, vere !. Am şi eu greutăţile mele, trebuie să fac investiţii, că mi-e ruptă o vâslă, plus că mi-au băgat ăştea obligaţia de rovinieta şi plata de impozit pentru transport de persoane, a precizat bătrânul Charon, vâslind cu o mână, aplecat peste luntrea milenară.

Sindicatele preoţimii s-au arătat total jignite de această nouă nepăsare. Ele au stabilit, în Sfântul Sinod al Sindicatelor Patriarhale, să protesteze faţă de neajunsuri. Preoţii nu vor mai spune “amin” la sfârşitul rugăciunilor, “aleluia” şi nu vor mai prescrie reţete pentru spălarea păcatelor, la sfânta spovedanie.

Doamne miluieşte, Doamne construieşte !

motto: sunt atat de cinic încât Diogene mi-a făcut loc la el în butoi

De cu zori, din “Mistic Bar”
Sună vocile cu har.
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt
(Laitmotivele din cânt)
Au ţâşnit din difuzoare
Şi dau iama-n Baia Mare.

Cuvioasa, în icoană
Are faţa diafană.
Părul, haina aurite,
Şi cu leduri în orbite
Face-ocheade din furnir
Când calcă popa pe fir.

Catedrala ziduri are
Trainice, mirand pe-oricare.
Grele, pline de necaz
Că au rude în corhaz*
Găurite şi hilare
“Nu sunt bani de renovare !”

*corház, corházuri, s.n. (reg., înv.) spital.

Vino mamă să mă vez`/De năcaz cum aberez.

Iată-mă la cateva zile distantă de experienta unica dobandită in domeniul energetic. Să nu ganditi cumva ca, absolvent de psihologie fiind, am acordat consiliere sau sprijin marital cuplului Ion si Electron din neamu` lu` Curentu`. Nicidecum !

O săptămană am rulat baterii in abtibilde precum…niste sarmale in foi de varza. Asta pentru un onorariu ce nu merita atentie, intr-o lume abjecta ca cea in care ne taram. Am avut o companie selecta, formata din tineri proaspat licentiati, debutanti intr-ale muncii intelectuale si prestidigitatori de elita. Ei au tinut mortis sa-mi ia un interviu, declaratiile smulse fiind singura marturie a unei meserii cu 7 zile de viata.

Etnologi si etnografi, luati aminte :

Ca-n Cannes !

Unii te citesc din prima. De exemplu, stomatoloaga m-a privit în gură şi mi-a zis: tu trebuie să faci un film ! Ecoul îndemnului îl mai aud şi-acum din caviatea bucală: “să faci un film…un film” !

Potenţialul nativ din mine, observat cu lămpaşul, a îndatorat-o pe doctoriţă să ţină cu dinţii de reuşita mea, aşa că…de o vreme încoace mă tot aduce în lumina reflectorului. Evident mi-am ales rolul viteazului astenic. Mă dezarmez doar când frizeriţa dinţilor strigă (aplecată profesional peste mine):
-motooor !

Şi-acum o lămurire care vă scapă de falsa părere cum că am temeri
cinematografice. Redau continuarea de după imperativ:

- moootooor ! băăăi, iar te-ai înţepenit !?! Extraordinar, stai aşa, nu mişca limba că trebuie să mai pun ulei la compresoru` ăsta, abia l-a reparat mecanicu`. Alou !?!  Extraordinar, hai mă ca am om pe scaun ! A pornit !

Cut !!
!

Patul lui Proscurt

Revolucion, pour les bonne homme!

Scaunul electric =  scaun în latrina istoriei ! Cineva de la etajele superioare catului 2 a inventat o nouă sculă care sper să-i coafeze pe mofturoşii cu cartea vieţii plină de purcei şi buline negre ! Patul electric ! Confortabil, moale, echipat cu tot necesaru`, inclusiv pilota-pilot cu vatelină sfinţită.

A fost descoperit empiric de Georgiana Gerea de la 218, locatara de drept în aşternut, surescitată şi resucitată din somn adânc în repetate rânduri şi nopţi. Ea a descris simptomele lui Iulică, doctor în IP şi reţelistică, care a făcut o investigaţie la faţa locului cu cea mai mare implicare, zbârlind 3 fire de păr la contactul cu himera.

Concluziile: patu` făcea scurt cu caloriferu`, element de termoficare cu rol de pământare pentru cineva de mai sus. (exclus paratrăznetu`, s-au semnalat descărcări electrice şi pe cer senin )

Temă pentru acasă: de identificat locatarul cu aparat de sudură din camin. Până atunci, ascultăm AC/DC: Highway to Hell